Valori etice in lumea contemporana

Într-o lume tot mai postmodernă, analizele şi evaluările conceptuale ale noilor realităţi au generat un nou concept de morală postmodernă, ce corespunde dezvoltării societăţii umane într-o nouă fază istorică. În unele scrieri raportările postmoderne etice sunt denumite chiar revoluţii etice. Etica este denigrată şi ridiculizată, fiind considerată una din constrângerile moderne este potrivită mai curând cu coşul de gunoi al istoriei, adică ceva fără de care lumea se poate descurca. Dintr-o altă perspectivă se consideră că postmodernismul va repreznta un nou mod de afirmare a moralei. Aceasta va îndemna, de fapt, la abandonarea modurilor moderne de a înţelege problemele, atât teoretic cât şi practic. Etica postmodernă se concentrează pe respingerea abordărilor de tip modernist şi regândirea lor într-o altă manieră. O astfel de înţelegere a lucrurilor ne oferă o perspectivă mai exhaustivă, în receptarea fenomenelor de masificare socială, de mercantilizare a socialului şi de formare a noilor sfere de gândire şi de acţiune în viaţă. Impactul moralei postmoderne asupra mass-mediei este evident. Vorbim despre mass media, inclusiv media socială, drept un vârf de lance al conexiunilor comunicaţionale contemporane. Fenomenul media este pus într-o nouă lumină, resuscitată de noua concepţie morală, iar efectele sunt tot mai vizibile în modurile de concepere a programelor vizuale, dar şi al receptării de către public a acestora.
Dezvoltarea unei noi etici conformă cu timpurile de astăzi îşi are punctul de plecare în criza morală care şi-a făcut apariţia în timpurile moderne, mai ales ultimul secol, prin incertitudinile ce au rezultat în societăţile industriale şi, ulterior postindustriale. Criza lumii moderne, vorbim aici despre o criză morală are aspecte teoretice şi practice ample, forme de manifestare concludentă în relaţiile sociale şi interumane.
Un aspect practic ale cărui consecinţe sunt imprevizibile este diferenţa spectaculoasă dintre acţiune şi rezultate, ceea ce a determinat o respingere a sferei de aplicare a regulilor morale. Relativizarea acestor reguli devine prevalentă, în condiţiile fragmentării gestiunilor şi activităţilor, dar în privinţa rezultatelor nimeni nu poate garanta şi nici nu se pot face aprecieri. Dacă ne referim la divizări şi specializări ale activităţilor, aceasta înseamnă un număr foarte mari de indivizi implicaţi în procesele sociale, iar consecinţa directă este o mai slabă calitate în evaluarea rezultatelor finale.
Iată, pe scurt, câteva stări de fapt care produc rezultate periculoase în planul raportului individ-societate generând o relativizare a sferei individuale, opusă acestora, dar constrânsă de predeterminari conceptuale. Este, fără îndoială un paradox al vieţii postmoderne. „În efortul de a scapa de singurătate şi de neputinţă, suntem gata să scăpăm de eul nostru individual, fie prin supunerea faţă de noi forme de activitate, fie prin recunoaşterea impusă a modelelor acceptate.” spune Alexander Wolfe.
Individul nu poate trăi doar în limita orizontului interior. Are nevoie de mai mult. Iar acest „mai mult” înseamnă socializare. Iar socializarea presupune recunoaştere şi admiterea identităţii. În lumea postmodernă nu putem spune că a te integra social este un lucru facil, însă lipsa acestei modalităţi de recunoaştere a eului propriu creează excluziune sau marginalizare, formula finală de manifestare este pierderea libertăţii. La baza societăţii postmoderne stau transformările care au survenit în planul cunoaşterii umane, al reorientării acţiunilor individuale către relativizare şi fragmentare. Aceasta a creat o nesiguranţă în societatea umană condusă după reguli raţionalist-pozitiviste. Existenţa unor răspunderi morale pe baza unui cod simbolic recunoscut universal a generat practici individual acceptate.
A.Wolfe sublinia, referindu-se la moralitate: „e o practică negociată între cei cu care se învaţă şi sunt capabili de dezvoltare pe de o parte şi o cultură capabilă de schimbare pe de altă”.
Opţiunile sunt esenţiale în orice societate, dar trebuie să acceptăm concepţia conform căreia nu există soluţii predeterminate pentru problemele practice; soluţiile universale sunt inacceptabile şi nu răspund unei moralităţi fără principii, o moralitate acceptabilă într-o lume aflată în perpetuă schimbare.
Postmodernismul ar putea fi definit, într-o accepţie mai concretă ca un modernism fără iluzii. Acestea vor fi înlocuite în timp cu domnia ordonată a raţiunii atotstăpânitoare. Lumea postmodernă însă refuză o asemenea logică de tip raţional, considerând că există un nivel suficient de complexitate pentru a nu răspunde la nici o tentativă de raţionalizare în cunoaştere dar şi în praxisul social. O concluzie rezumativă pe care o putem sublinia din cele susţinute despre conceptul de moralitate în lumea postmodernă, este incapacitatea raţiunii de a rezolva problemele umanului. „Raţiunea nu poate ajuta eul moral fără a prima eul de ceea ce-l face moral, impulsul neîntemeiat, iraţional, indiscutabil, impardonabil şi incalculabil de a se îndrepta către alţii de a mângâia, de a fi pentru, de a trăi pentru fie ce-o fi.”
În acest sens, Zigmund Bauman, referindu-se la morală subliniază : „Moralitatea poate fi raţionalizată doar cu preţul renunţărilor şi autodăruirilor. Din această renunţare întemeiată pe raţiune, eul este dezarmat moral, incapabil şi lipsit de dorinţa de a înfrunta multitudinea de prevalări morale şi vacarmul de prescripţii etice. La capătul îndepărtatului drum al raţiunii aşteaptă nihilismul moral care, în esenţă înseamnă nu refuzul codului etic obligatoriu şi erorile teoriei relativiste, ci pierderea capacităţii de a fi moral.”
Certitudinea morală pe care proiectul modern a încercat să o impună într-o manieră universalistă, care legitimează eul moral şi introduce un cod etic aprobat social nu a rezolvat marile probleme ale umanităţii si nici nu a soluţionat situaţiile de natură conflictuală ce au apărut.
Efectul cel mai important pe care l-a determinat proiectul moral al raţiunii triumfătoare universale este raportul dintre raţiune si conştiinţă, acesta fiind ultimul impuls al responsabilităţii morale.
Conştiinţa, ca ultim liman, al umanului, nu poate fi supusă niciunui fel de constrângere şi niciunui fel de subordonare faţă de o autoritate sau alta.
În lumea modernă, conştiinţa are un standard de acceptare scăzut, nu este luată în considerare, este exclusă din context şi are drept compensare gândirea raţională. Lumea postmodernă respinge, fără îndoială, preeminenţele şi exhaustivitatea raţională, considerând conştiinţa morală ca o garanţie în rezolvarea problemelor concrete. Responsabilizarea morală conştientă este cea mai importantă strădanie şi cel mai important deziderat postmodernist.